# Cartierul Unirii La Fântâni Zonă: Urbana Tip structură urbană: Cartiere ## Descriere Zona Bulevardului Unirii în porțiunea „La Fântâni” s-a configurat în perioada comunistă târzie ca parte din proiectul de „Centru Civic” al regimului. Bulevardul a fost gândit iniţial sub denumirea de Bulevardul Victoria Socialismului şi urma să devină o „arteră-vedetă” cu blocuri monumentale, spre a oferi un spaţiu reprezentativ al modelului urban al epocii. Ulterior, după 1989, zona s-a transformat treptat într-un domeniu rezidenţial central cu statul de „cartier de prestigiu comunist”. ## Articol Cartierul Unirii – La Fântâni (sinteză documentară Property INDEX, 2025) Zona cunoscută sub denumirea de „La Fântâni” face parte din perimetrul mai larg al arterei Bulevardul Unirii din Bucureşti, respectiv segmentul dintre Piața Unirii şi Piața Constituției, cu orientare Nord-Vest–Sud-Est şi cu punct de reper central în zona amplasării Palatul Parlamentului (care însă nu este descris aici). Bulevardul ocupă rolul de axă principală, cu blocuri de locuinţe rezidenţiale de ambele părţi ale sale şi cu acces direct la fântâni urbane importante în Piaţa Unirii. Din punct de vedere administrativ, zona se regăseşte în sectoarele 3 şi 5 ale Municipiului Bucureşti. Delimitarea exactă „La Fântâni” implică proximitatea imediată a fântânilor arteziene de pe Bulevardul Unirii şi blocurile ce flanchează artera, orientate spre vest-est, cu orientare către axa comercială / rezidenţială majoră a Capitalei. Zona Bulevardului Unirii şi implicit „La Fântâni” s-a configurat în perioada comunistă târzie ca parte din proiectul de „Centru Civic” al regimului. Bulevardul a fost gândit iniţial sub denumirea de Bulevardul Victoria Socialismului şi urma să devină o „arteră-vedetă” cu blocuri monumentale, spre a oferi un spaţiu reprezentativ al modelului urban al epocii. Ulterior, după 1989, zona s-a transformat treptat într-un domeniu rezidenţial central cu statul de „cartier de prestigiu comunist” dat de amplasament, tip de locuinţe, dar şi accesibilitate. Pe piaţa imobiliară post-comunistă, locuinţele din această zonă au beneficiat de cerere constantă, fiind căutate pentru localizare, vizibilitate şi statut. Zona include un număr modest de clădiri publice în sensul clădirilor administrative majore, dar există câteva repere urbane relevante: Fântânile arteziene din Piaţa Unirii — ansamblu de tip „fântâni coregrafice” amplifyficat în deceniul recent; Staţia de metrou şi nodul de transport din Piaţa Unirii – funcţionând ca punct major de legătură între cartier şi restul oraşului; Blocuri administrative şi instituţii guvernamentale în zona apropiată a Pieţei Constituţiei – care completează profilul zonal (deşi nu toate sunt parte din zona strict „La Fântâni”); Acces la centre comerciale şi spaţii de servicii aliniate pe Bulevardul Unirii şi în proximitate. Profil rezidenţial şi calitatea vieţii Zona este marcată predominant de blocuri rezidenţiale mari, construite în regim comunist, cu tipologie tip „insula” pe artera Bulevardului Unirii, dar şi de blocuri mai recente, în ansambluri de renovare sau construcţii noi. Blocurile vechi au structura de tip monolit ori prefabricat, multe dintre ele fiind apreciate pentru soliditatea lor relativă, fapt ce a creat interes persist­ent. La fel, au apărut proiecte rezidenţiale noi (ansambluri), care profită de poziţionarea privilegiată şi de vederea către Bulevard. Zona „La Fântâni” se remarcă printr-un profil rezidenţial superior mediei bucureştene, datorită zonei centrale, accesului facil la transport şi infrastructură şi nivelului de finisaje din clădirile rezidenţiale. Potrivit surselor imobiliare, cererea pentru apartamente în zona Bulevardului Unirii (inclusiv segmentul „La Fântâni”) a condus la creşteri semnificative de preţ în perioade relativ scurte. Calitatea vieţii reflectă avantajele: acces rapid la metrou, autobuz, troleibuz, centrul oraşului la o distanţă scurtă, dar şi dezavantaje tipice: trafic intens pe arteră, poluare fonică, vizibilitate ridicată. Blocurile orientate către Bulevard oferă vedere şi statut, dar uneori la costul liniştei ridicate. Finisajele mai noi, sisteme de încălzire modernizate şi dotări crescute (parcare subterană, compartimentări moderne) fac diferenţa în segmentul rezidenţial de nivel înalt. Zona este conectată foarte bine. Staţia de metrou Stația de metrou Piața Unirii este la câţiva paşi. În ceea ce priveşte transportul supra-teran: autobuze, troleibuze care opresc în Piaţa Unirii şi pe artera Bulevardului Unirii. De exemplu, pe site-ul Moovit apar liniile 100, 104, 123, 205, 385. Accesul spre zonele limitrofe ale oraşului este facil. Cartierul se poziţionează ca o zonă cu valoare imobiliară crescută, comparativ cu alte zone rezidenţiale centrale, însă şi cu un profil de investiţie: apartamentele din zonă sunt căutate atât pentru locuire cât şi pentru închiriere. Însă evoluţia pieţei arată diferenţe semnificative în funcţie de etaj, orientare, starea imobilului, după cum arată surse vechi. De asemenea, apar noi ansambluri rezidenţiale în zonă, care indică o tendinţă de refacere/parţială regenerare a stocului imobiliar. În ansamblu, tendinţa este de consolidare a statutului zonei: locuire de nivel înalt, infrastructură existentă şi atractivitate sporită pentru segmentul premium-central. Ansamblul de fântâni din Piaţa Unirii este recunoscut drept unul dintre cele mai lungi şiruri de fântâni coregrafice din lume. Zona beneficiază de acces rapid la facilităţi urbane: centre comerciale, restaurante, cafenele, dar şi instituţii publice, ceea ce susţine profilul de rezidenţă urbană activă. Din punct de vedere al risc­ului şi al tipologiei imobiliare: blocurile construite în perioada comunistă, deşi apreciate, trebuie verificate atent din punct de vedere al rezistenţei, izolaţiei, finisajelor, iar cele construite recent vin cu dotări superioare. Traficul, zgomotul şi poluarea sunt factori care pot afecta calitatea vieţii, în special pentru locuinţele orientate direct către artera Bulevardul Unirii. Așadar, zona „La Fântâni” pe Bulevardul Unirii este un cartier rezidenţial central de prestigiu în Bucureşti, cu blocuri majoritar comuniste şi ansambluri recente, acces excelent la transport, facilităţi urbane importante, nivel ridicat de cerere şi valoare imobiliară. Dacă se urmăreşte locuirea într-o zonă centrală, cu potenţial de investiţie, aceasta reprezintă una dintre opţiunile de top în Capitală, cu menţiunea că trebuie analizate detaliile legate de calitatea imobilului şi impactul urban al arterei. Cartierul Unirii – Alba Iulia Cartierul Unirii – Alba Iulia corespunde segmentului central al bulevardului Unirii, între Piața Unirii și Piața Alba Iulia, reprezentând una dintre cele mai ample zone urbane rezultate din sistematizarea masivă a Bucureștiului în anii ’80. Perimetrul este format din fronturile continue de blocuri construite de-a lungul bulevardului, cu interioare deschise spre străzile secundare care se desprind radial. Această zonă este integrată în clasificarea Property INDEX ca axa mediană a bulevardului, cu fronturi monumentale, ritmate, realizate într-un stil arhitectural masiv, de reprezentare, cu rol urbanistic simbolic pentru noua capitală socialistă proiectată în ultimele două decenii ale comunismului. Zona a fost complet reconstruită în cursul anilor 1984–1989, în cadrul planului general de remodelare a centrului civic. Fronturile de blocuri și aliniamentele au fost proiectate unitar, după modelul bulevardelor de reprezentare din capitalele comuniste și europene ale începutului de secol XX, urmărindu-se simetria, monumentalitatea și ordonarea geometrică. Înainte de demolări, zona era formată din străzi vechi, cu case și întreprinderi mici, multe dintre ele demolate integral pentru a face loc noului bulevard. Piața Alba Iulia a fost concepută drept un nod urban secundar, completând monumentalitatea pieței principale din capătul vestic, Piața Unirii. Pe latura nordică se află ansamblul Bibliotecii Naționale, reluat și finalizat după 1990. În vecinătatea sa funcționează sediul Ministerului Culturii, integrat în aceeași zonă de clădiri instituționale. Tot în arealul bulevardului se află Tribunalul Municipiului București, o clădire de mari dimensiuni, finalizată după 2000, care completează frontul instituțional din apropierea Pieței Alba Iulia. Zona nu are multe instituții sau obiective culturale secundare, fiind structurată în special pe funcțiunea rezidențială și pe rolul său de ax urban reprezentativ. Totuși, include sedii administrative, spații comerciale la parterul blocurilor, câteva restaurante și cafenele, servicii medicale private, bănci și puncte de interes urban dispersate de-a lungul bulevardului. În proximitate se află și mai multe zone verzi, precum Parcul Unirii la vest și esplanadele plantate ale Pieței Alba Iulia la est. Proximitatea față de Palatul Parlamentului, Centrul Civic, Piața Unirii și noile dezvoltări din zona Timpuri Noi mărește atractivitatea cartierului. Amplasarea sa între două piețe majore îl transformă într-o zonă-cheie pentru fluxurile urbane, atât pentru locuitori, cât și pentru traficul spre centrul istoric și spre axele estice ale orașului. Profil rezidențial și calitate a vieții Arealul este dominat de blocurile înalte construite în anii ’80, cu apartamente mari, luminoase și cu vedere panoramică asupra bulevardului. Interioarele de cartier sunt ordonate, bine întreținute, cu alei ample, spații verzi și parcări mixte, în ciuda presiunii ridicate de trafic. Zona atrage, în principal, o populație cu venituri peste medie, datorită amplasării centrale și a apartamentelor mari, adesea modernizate. Calitatea vieții este influențată pozitiv de accesul rapid către principalele funcțiuni ale orașului, dar și negativ de traficul intens și de dificultățile de parcare. Axa Unirii – Alba Iulia este deservită de numeroase linii de autobuz care circulă de-a lungul bulevardului sau intersectează zona transversal. Legătura cu rețeaua de metrou este realizată prin stația Piața Unirii (M1, M2, M3), aflată la capătul vestic. Rețeaua de troleibuze funcționează în principal pe arterele secundare adiacente. Accesibilitatea ridicată este unul dintre principalele avantaje ale cartierului, acesta fiind poziționat într-una dintre cele mai bine conectate zone ale orașului. Bulevardul a devenit un simbol urban recognoscibil prin fronturile sale masive, ritmul ferestrelor și porticul continuu, vizibil mai ales la nivelul parterelor. Piața Alba Iulia a evoluat după 2000 într-un spațiu parțial reconfigurat, cu ansambluri rezidențiale noi, care au modificat treptat silueta zonei. Schimbările vizuale sunt marcate de extinderea spațiilor comerciale, de remodelarea esplanadelor și de apariția iluminatului urban modern. Zona Unirii – Alba Iulia se află într-o continuă transformare, cu o cerere imobiliară ridicată. Prețurile proprietăților au crescut constant în ultimii ani, datorită amplasării centrale, accesibilității și dimensiunilor generoase ale apartamentelor. Spațiile comerciale de la parterul blocurilor sunt ocupate în mare proporție de servicii, birouri ale companiilor mici și medii, clinici și restaurante. Tendința generală este de consolidare a funcțiunilor mixte și de valorificare a bulevardului ca axă urbană reprezentativă și rezidențială de nivel mediu-superior. Centrul Civic Centrul Civic reprezintă cel mai amplu și radical proiect urbanistic realizat în România în perioada comunistă, întinzându-se de la Palatul Parlamentului până la Piața Alba Iulia, pe axa monumentală a actualului bulevard Unirii. Proiectul a reconfigurat integral o mare parte din centrul vechi al Bucureștiului, stabilind o nouă geometrie urbană, bazată pe axe simetrice, perspective ample și un limbaj arhitectural unitar, conceput pentru a simboliza puterea și modernitatea statului socialist. Zona cuprinde bulevardul principal, fronturile masive de blocuri, piețele nodale – Piața Unirii și Piața Alba Iulia – precum și esplanadele și spațiile de reprezentare care completează compoziția axială. Istoricul proiectului: Ideea unui centru civic modernizat datează din anii ’70, dar proiectul propriu-zis a fost declanșat după cutremurul din 1977, când Ceaușescu a folosit necesitatea reconstrucției pentru a justifica reconfigurarea totală a nucleului istoric al orașului. În 1980 a fost aprobat planul general al noii zone centrale, inspirat din marile axe urbane ale Parisului, Berlinului și Phenianului. Lucrările au început în 1984, într-un ritm accelerat, fiind mobilizate resurse uriașe, forță de muncă militarizată și o structură centralizată de execuție. Mii de clădiri istorice au fost demolate pentru a face loc noului bulevard, printre care case, străzi, piețe, biserici, instituții și întreprinderi. Până în 1989, zona fusese ridicată în proporție foarte mare, deși numeroase clădiri rămâneau nefinalizate la interior. După 1990, dezvoltarea s-a continuat în ritm diferit, menținând însă liniile generale ale proiectului original. Compoziția urbanistică: Centrul Civic este conceput în jurul unei axe principale: bulevardul Unirii, inițial denumit „Bulevardul Victoria Socialismului”. Lățimea sa impresionantă, perspectiva în trepte și simetria perfectă a fronturilor îi conferă caracterul monumental. Fațadele blocurilor sunt tratate unitar, cu ritmuri repetitive, arcade înalte, balustrade, plinte masive și detalii inspirate din arhitectura clasică reinterpretată în stilul epocii. Jocurile de volum, retragerile controlate și porticurile lungi consolidează senzația de uniformitate și forță. La capete, Piața Constituției și Piața Alba Iulia funcționează ca puncte de tensiune urbanistică, marcând începutul și finalul compoziției. Esplanadele cu fântâni, trepte, bazine și alveole verzi erau gândite ca elemente ceremonial-spectaculoase, cu rol de scenă urbană pentru paradele și manifestările oficiale. Clădirea emblemă a Centrului Civic este Casa Poporului, concepută ca sediu al organelor supreme ale puterii comuniste. Cu dimensiuni fără precedent în România, structura domina întregul ansamblu, fiind plasată pe o platformă înălțată, astfel încât să devină punctul culminant vizual al bulevardului. Proporțiile sale uriașe, stilul eclectic, utilizarea materialelor românești și organizarea interioară monumentală au transformat-o într-un reper unic, care va fi prezentat separat, în detaliu. Elementele distinctive ale Centrului Civic: Centrul Civic se diferențiază de alte proiecte comuniste prin scara uriașă, coerența compoziției și intenția de a înlocui complet un centru istoric cu un spațiu modern, geometric și reprezentativ. Spre deosebire de cartierele-dormitor tipice perioadei, aici accentul a fost pus pe reprezentare, ceremonial și simbolistică politică. Monumentalitatea, simetria rigidă, aliniamentele perfecte, perspectiva controlată și fronturile continue sunt principalele elemente care îl individualizează. În plus, proiectul includea unul dintre cele mai lungi bulevarde unitare create într-o singură etapă în Europa postbelică, conceput să ofere o imagine de forță și modernitate. Integrarea instituțiilor administrative și politice într-o compoziție urbană unitară, alături de esplanadele cu fântâni și spațiile vaste, îl apropie de proiectele de reprezentare din marile capitale socialiste, dar depășește multe dintre ele prin dimensiune și coerență. Transformări și evoluții postcomuniste: După 1990, zona a trecut printr-o serie de transformări lente, dar constante. Multe clădiri au fost finalizate, modernizate sau schimbate de funcțiune. Esplanadele și fântânile au fost reconfigurate, iar parterele fronturilor de blocuri s-au adaptat noilor cerințe comerciale. Piața Alba Iulia s-a transformat într-un nod rezidențial modern, prin apariția turnurilor postcomuniste, în timp ce Piața Constituției a devenit locul unor evenimente publice de mari dimensiuni. Deși proiectul inițial al Centrului Civic a rămas controversat, zona a început să fie integrată treptat în viața urbană și economică a orașului. Identitatea vizuală și rolul urban actual: Astăzi, Centrul Civic este perceput ca o axă monumentală unică în România, rezultatul unei viziuni urbanistice radicale și al unei perioade istorice complexe. Imaginea sa este dominată de elementele simetrice, fațadele masive, ritmul controlat și perspectiva continuă de la Palatul Parlamentului către Piața Alba Iulia. Deși asociat cu demolările și cu politicile urbane ale ultimului deceniu comunist, ansamblul funcționează ca una dintre arterele identitare ale Bucureștiului, integrând funcțiuni rezidențiale, administrative și comerciale. Casa Poporului / Palatul Parlamentului Palatul Parlamentului, cunoscut iniţial sub numele de Casa Poporului, este cea mai monumentală clădire construită în România şi una dintre cele mai mari structuri administrative din lume. Este simbolul absolut al proiectului megalomanic de remodelare urbană iniţiat de regimul Nicolae Ceauşescu în anii ’80 şi reprezintă centrul fizic şi ideologic al vastului proiect „Centrul Civic”. Cu arhitectura sa neoclasică monumentalizată, volume masive, interioare somptuoase şi dimensiuni ieşite din comun, edificiul rămâne până astăzi unul dintre reperele arhitecturale cele mai recognoscibile ale Bucureştiului. Delimitarea geografică și amplasarea: Clădirea este amplasată pe Dealul Arsenalului, într-o poziţie dominantă asupra bulevardului Unirii şi a Pieţei Constituţiei, fiind punctul de închidere vizuală al axei urbanistice create special pentru ea. Amplasamentul a necesitat demolarea unei mari părţi din vechiul cartier Uranus–Izvor, nivelarea terenului şi realizarea unui platou artificial de mari dimensiuni. Poziţia strategică oferă vizibilitate asupra întregului Bucureşti central, iar spaţiile din jur – pieţe, esplanade, terase – au fost create în mod direct pentru a pune în scenă monumentalitatea edificiului. Istoria proiectului: Construcţia a început în 1984, în plin program de sistematizare. Proiectul a fost condus de o echipă uriaşă de arhitecţi şi ingineri, coordonată de arhitecta Anca Petrescu, numită la doar 28 de ani în această funcţie. Execuţia a implicat peste 20 000 de muncitori, echipe de specialişti şi companii de stat mobilizate aproape integral pentru ritmurile de lucru impuse de regim. Demolările masive din zona Uranus au fost printre cele mai ample intervenţii urbane din istoria României moderne, fiind strămutate zeci de mii de persoane. Edificiul a fost conceput pentru a adăposti conducerea politică, ministere, spaţii de protocol, săli pentru reuniuni internaţionale şi birourile aparatului central al statului. Deşi proiectul a continuat după 1989, multe spaţii au rămas nefinalizate sau au fost adaptate noilor funcţii. De-a lungul anilor ’90, clădirea a fost redenumită Palatul Parlamentului, devenind sediul Camerei Deputaţilor şi al Senatului, iar o parte din spaţii au fost alocate fie Muzeului Naţional de Artă Contemporană, fie altor instituţii. Arhitectura și stilul: Palatul este construit în stil neoclasic monumental, influenţat de arhitectura totalitară specifică epocii, combinând elemente academice cu volumetrii colosale, arcade ample, coloane supradimensionate şi simetrii rigide. Faţadele sunt realizate din piatră masivă, iar interiorul prezintă o bogăţie de materiale provenite aproape exclusiv din România: marmură, lemn sculptat, sticlă, bronz, cristale, covoare lucrate manual. Clădirea include săli cu proporţii impresionante – Sala Unirii, Sala C.A. Rosetti, Sala Drepturilor Omului – fiecare decorată cu candelabre imense, draperii uriaşe şi ornamente din materiale nobile. Galeriile, scările monumentale şi coridoarele lungi sunt concepute pentru a accentua impresia de putere şi grandios. Dimensiunile neobișnuite – peste 3000 de încăperi, sute de mii de metri pătraţi construiţi – au transformat clădirea într-un reper al arhitecturii gigantice de secol XX. Structura și materialele: Structura este integral realizată din beton armat, cu fundaţii adânci şi infrastructuri complexe, menite să susţină masa clădirii. Marmura provine din mai multe cariere româneşti, iar lemnul a fost prelucrat în ateliere specializate, unele create special pentru proiect. Candelabrele din cristal sunt fabricate la Mediaş, iar covoarele – unele dintre cele mai mari ţesute manual în Europa – au fost realizate în centre specializate din Moldova. De remarcat este faptul că Palatul Parlamentului este considerat una dintre cele mai grele clădiri din lume, masa sa uriaşă fiind rezultatul materialelor folosite şi dimensiunilor neobişnuit de mari. Structura include sisteme de protecţie seismică, circuite tehnice dispuse pe nivele subterane, galerii de utilităţi şi o infrastructură proiectată să susţină un volum uriaş de echipamente, personal şi activităţi. Funcțiuni actuale: Astăzi, clădirea găzduieşte Parlamentul României, evenimente oficiale, conferinţe internaţionale şi ceremonii de stat. O parte semnificativă a palatului funcţionează ca spaţiu muzeal, fiind accesibil prin tururi ghidate pentru vizitatori. Muzeul Naţional de Artă Contemporană ocupă latura vestică, într-un volum de sticlă adăugat după 2000. Alte săli sunt folosite pentru expoziţii, evenimente diplomatice sau conferinţe. Profil urban, percepție publică și simbolistică: Casa Poporului a rămas un simbol controversat. Pentru unii, reprezintă o operă de inginerie şi arhitectură spectaculoasă, o construcţie unică în Europa prin dimensiuni şi complexitate. Pentru alţii, este amintirea unui regim totalitar care a sacrificat cartiere istorice şi vieţi pentru un proiect de propagandă. Indiferent de interpretare, clădirea reprezintă punctul central al axei Bulevardului Unirii şi o piesă fundamentală în identitatea vizuală a Bucureştiului. Integrare urbană și impact: Amplul ansamblu urban din jurul palatului este rezultatul aceleiaşi viziuni urbanistice: pieţe largi, scuaruri, esplanade şi perspectiva monumentală ce se deschide pe direcția est–vest. Piaţa Constituţiei, amenajată ca spaţiu ceremonial, găzduieşte evenimente culturale mari, concerte şi evenimente naţionale. Clădirea domină vizual centrul oraşului, oferind un ax compoziţional unic în arhitectura Europei de Est. Așadar, Palatul Parlamentului rămâne un edificiu fără echivalent, o manifestare materială a ambiţiilor politice ale unei epoci, dar şi o piesă monumentală a patrimoniului arhitectural românesc. Deşi încă învăluit în controverse, clădirea este astăzi un reper turistic major, un spaţiu administrativ central şi una dintre cele mai impresionante opere arhitecturale realizate în România. În contextul Bucureştiului modern, rolul său se redefineşte între memorie, funcţionalitate şi reprezentare simbolică. Listă de referinţe - Cartierul Unirea – construit pentru elita comunistă, folosit de elita modernă (Imopedia) Imopedia - Unirii București – locuință sau loc de muncă ideal în centrul orașului (Bliss Imobiliare) Blissi Mobiliare - Fântânile urbane din Piața Unirii – obiectiv turistic recunoscut de Academia Recordurilor Mondiale (Primăria Municipiului București) ro - Fântânile din Piața Unirii – record mondial omologat pentru cel mai lung șir de fântâni coregrafice sincronizate (CECCAR Business Magazine) CECCAR Business Magazine - Centrul Vechi pierde titlul de cel mai important pol comercial din București. Află de ce l-a detronat zona Unirii (Imopedia) Imopedia - Apartamentele muncitorești din zona Alba Iulia se vând la zeci, chiar sute de mii de euro (Imopedia) Imopedia - Casa Poporului sau Palatul Parlamentului (TraseeRomânia) - Palatul Parlamentului, fosta Casă a Poporului, este evaluat de Guvern la 1,2 mld. euro, iar terenul aferent la 907 mil. euro (Ziarul Financiar) - Demolări și praf apocaliptic. Cum a fost construit Bd. Victoria Socialismului, azi al Unirii (B365) - „Centrul civic absolut: Bucureşti, Disneyland-ul comunist. A fost aceasta ‘cea mai amplă manifestare post-modernă din Europa’?” (Metacult) - Mutilarea Bucureștiului în Epoca de Aur. Marele Bulevard Victoria … (Adevărul) - București desfigurat #4 | Patru decenii de la marile demolări comuniste. Povestea Cartierului Uranus prin ochii unui arheolog urban (Radio Europa Liberă) - Povești urbane: Schimbarea la față a Bucureștiului în perioada comunistă (Povestea Casei) - Vitrinele național-comunismului (I) (Observator Cultural) - Documentare zone și clădiri demolate (Centrul Expo / UAUIM) - Istoria arhitecturii. Centrul civic absolut: București, Disneyland-ul comunist (Metacult) - Plan Integrat de Dezvoltare Urbană Zona Centrală Bucureşti (CentralBucuresti.ro) - „Rana urbanistică de 10 hectare din centrul Capitalei. Ce soluţii există?” (Mindcraft Stories) - „Strategie pentru centrul Bucureştiului. Vezi cele mai importante proiecte care ar putea schimba aspectul capitalei” (Imopedia) - „Cartier pentru Justiţie – Studiu de amplasament realizat de UAUIM” (Arhitectura-1906) - „Istoria arhitecturii – Centrul civic absolut: Bucureşti, Disneyland-ul comunist” (Metacult) - „Amenajare peisagistică a Parcului Unirii” (proiect aferent zonei Centrale) (Alpab) Sursă: https://www.propertyindex.ro/cartiere/cartierul-unirii-la-fantani